50 de burți ale Domnului Galben - Part I

Pentru că pe 14 februarie s-a lansat filmul „Fifty Shades of Grey”, de Dragobete am lansat prima parte a  „50 de burți ale Domnului Galben”, o adaptare a romanului original britanic în spațiul românesc. Enjoy!

Ecaterina, colega mea de cameră de la cămin, m-a rugat să îi iau locul pentru un interviu pe care-l avea programat cu Cristian “Nelu” Galben, patronul lanțului de shawormerii A lu’ Nelu, dar și a altor companii din cadrul conglomeratului Galben Inc.

Din nefericire pentru ea, Ecaterina e masterandă în anul II la Jurnalism și, neavând pile, face internship la Click! pe 200 de ron/lună. Ea tot speră ca la un moment dat să dea lovitura, dar între timp stă pe banii alor ei în Grozăvești. Eu am terminat Facultatea de Istorie la Relații Internaționale, de care m-am apucat pentru că suna bine, și acum fac un masterat pe Drepturile Minorităților la SNSPA. Nu știu ce o să fac mai exact cu viața mea. Oportunitățile de carieră în domeniul ăsta sunt nule. Ca să fac un ban pictez tricouri, dar în afara de două colege de-ale mele, nu mi-a cumpărat nimeni nimic. Plus de asta, am tot încercat să îmi găsesc un iubit, că am împlinit între timp 24 de ani, dar e foarte greu.Caut un spirit liber, pacifist, care să nu fie dependent de părinții lui, cu cel puțin un A6 și care să mă scoată în club măcar o dată pe weekend. E chiar așa mult? Am un tip care stă peste hol la cămin și e așa, simpatic cu mine. A fost șef de promoție la Istorie, îl cheamă Dorian și e din Vatra Dornei. E băiat deștept așa, dar am ieșit o dată cu el la un suc și când am cerut nota, m-am ridicat să mă duc la toaletă, iar el în tot acest timp cât am fost plecată de la masă nu o achitase.  M-a așteptat să vin înapoi la masă fără să plătească. A zis că pune el banii, i-am spus lasă că nu e cazul și m-a lăsat să îmi pun și eu partea. Cică ceva cu femeile sunt și ele egale cu bărbații. CE NECIOPLIT. Nu știe că o femeie refuză prima oară când se pun banii la nota de plată și apoi acceptă ca bărbatul să pună banii? În fine...

Am plecat doar puțin machiată și cu părul nespălat. Am luat metroul până la Aurel Vlaicu și de acolo am mers pe jos până la sediul firmei. Știam unde e pentru că acolo mai ies cu Kati o dată pe lună în Chaboo. Aaah, ce ne mai distrăm! Într-un final am ajuns în fața sediului Galben Inc. de pe Barbu Văcărescu, lângă Parcul Verdi. În parcare sediului numai cinciari, șeptari și merțane. Wow, ce expoziție faină de autovehicule. La parter e un Maxbet, o șaormerie A lu’ Nelu și o casă de amanet. Peste drum o biserică nouă lângă un spital abandonat.

Am dat să intru în sediul firmei. M-au întâmpinat doi bărbați de pază îmbrăcați la costum, cu ochelari de soare în interiorul clădirii și bluetooth-uri la ureche. Păreau a fi de la secțiunea de elită a BGS. Aceștia m-au condus până la recepționistă.  Era o fată cu unghii false foarte frumoase cu diamante în ele, pe nume Olivia. Avea niște buze umflate și ochii cu lentile false albastre, decolteu adânc și părul blond perlat.

„Da, cu ce te pot ajuta?” Spuse ea fleșcăind gumă, vădit furioasă că a trebuit să pună pauză la Texas Hold’Em pe iPhone 5S Gold.

“Numele meu este Anastasia Oțelaru. Îi iau locul Ecaterinei Căruțașu de la Click. Va trebui să îi iau un interviu domnului Galben...”

„A, da. Mi-a zis Nelu că trebuie să veniți. Adicăăăă, cum îi spui tu, domnul Galben” zisese ea râzând cam cum râdeau fițoasele alea din curtea liceului care aveau poșetă Dolce & Gabbana fake la mine în Focșani, dar spuneau că sunt adevărate. „Da, sigur, apăsați pe buton acolo la lift. La etajul 10 e domnul Galben.”

Iau liftul până la etajul 10. Mă uit în oglinda din lift. Offf, trebuia să mă machiez și eu mai bine. Doar un singur deget de fond de ten... Sunt net inferioară tipei de la intrare. L La etajul 10 mă aștepta o altă fată cu unghiile false cu pietricele și cu părul blond perlat, pe nume Andreea. Doamne, cred că ăsta e standardul de angajare. E discriminare, sau cum se numea termenul ăla de-l studiez eu la master... L-am auzit o dată la cursuri, între două selfie-uri pentru instagram.

„Așteptați aici. Domnul Galben are o întâlnire acum, dar va fi disponibil pentru interviul cu dumneavoastră după aceea”, mi-a zis Andreea, cu o politețe care mie mi s-a părut cam arogantă... Auzi, tu! „Dumneavoastră”. Dar ce mă? Sunt de-o vârstă cu Loredana Groza să îmi vorbești așa?! Fițoasa!

Am așteptat vreo cinci minute admirând orizonturile cartierului Floreasca. Cică odată era o pădure aici, pe lângă lacul Floreasca, dar acum sunt numai vile. Și Chaboo... Ador Chaboo, cu piscina lui frumoasă unde fac topless vara. Din păcate nu prea am sâni și nu se uită niciun bogătan la mine. Pff, trebuie să îmi pun neapărat silicoane...

Dintr-o dată se auzi ușa deschizându-se și Andreea spune „Puteți intra acum, doamnă Oțelaru”.

„Doamna Oțelaru...” A naibii, a dat protocolul în tine! Ultima oară când mi s-a spus doamna Oțelaru a fost la examene în sesiunea asta, când mi-a zis Paleologu ăla de ce duceam mâna la ureche. I-am zis că mă doare capul pentru că a dat unul o petardă pe lângă mine la cămin. M-a crezut fraierul! Evident, îmi șoptea Kati subiectele de acasă. Ceva cu Martin Luther King, un negru preot sau ceva. Mă rooog.

Înaintea mea tocmai ieșise un tip. Micuț, în costum de trening sport. i s-a adresat domnului Galben ”Nelule, săptămâna viitoare pe sintetic. Să vii să dai burta jos, grasule!” îl recunoșteam de undeva... Cred că era Luțu, aghiotantul lui Becali. L-am recunoscut de la Cancan Tv. Mă mai uitam cu mama acasă în Focșani. Ce vremuri!

Am intrat astfel în biroul domnului Galben. Avea un geam mare, din tavan până în pardoseală spre Lacul Floreasca, pe peretele din stânga o icoană aurită cu Sfântul Ion Botezătorul, un calendar cu fetele de la FHM și o poză înrămată cu Cristi Tănase de la Steaua, făcând reclamă pentru lanțul de șaormării. Și apoi, topindu-se pe scaunul de la birou, cu ceasul de aur de la Gucci pe burta de bere era el, domnul Galben.

Scrisoare adresată domnului Lucian Mîndruță care mă cheamă pe front

Pe 13 februarie am postat pe facebook acest mesaj după ce am share-uit articolul lui Lucian Mîndruță. Așa că, în caz de va fi război (doamne ferește) să pot să o găsesc mai repede pentru a motiva de ce voi lua oamenii care mi-s dragi peste oceane și o să îi susținem pe cei curajoși, ca domnul antecitat, de la distanță.

Draga domnule Mîndruță,

Menționez din start că, până la un punct, înțeleg patriotismul și rusofobia dumitale.

Îți adresez acest post întrucât dumitale ai făcut acest prim pas în a te adresa mie și întregii mele generații. O să trec peste superficialitatea cu care susții că noi suntem ăia superficiali, că mâncăm numai eco și altceva în afară de smartphoane și cluburi nu știm să facem. E complet greșit să puneți o întreagă generație în aceeași oală cu niște fandosiți de Fredo. Dar mă rog, fiecare cu opinia lui...

Problema pe care ați pus-o dvs în dezbatere a privit faptul că generația mea a fost chemată la arme și noi ne-am lăsat manipulați de alții (ceva flacăra violet) să refuzăm acest lucru. Vă voi explica cu două temeiuri simple de ce generația mea refuză acest lucru.

În primul rând, ce ne oferă această țară. O rată a șomajului de 30-35% în rândul tinerilor, tva 24% la orice, impozite și taxe care fac 40% din salariul brut, lipsă de oportunități dacă nu ai pile/relații/baniilutata, dreptul la vot care până recent era egal cu zero, lipsa promovării unor modele de conduită în societatea noastră și ignorarea unor domenii atât de importante pentru formarea unor tineri precum educația și cultura. De asemenea, avem 20 mil euro/km de autostradă, politicieni corupți care se afișează cu bolizi de sute de mii de euro când noi trebuie să mergem cu metroul din drumul taberei în pipera și înapoi pe 1200 ron/lună cu 3+2+3 ani de facultate, si tot felul de alte beneficii în acest sens.

Să spunem că prin absurd voi trece peste faptul că mi-au luat domnii de la spital 1000 de ron să mi-l dea pe bunicul de la morgă, că preotul a trecut de trei ori într-o lună să strângă bani pentru Catedrala Mânuirii (sic!) Neamului și că am muncit un an pe contract de drepturi de autor și când am vrut să candidez pentru un post la stat mi-au spus că nu am vechime de muncă (când era necesară vechimea în câmpul muncii de un an) deși plătisem taxe și impozite.

Trec peste faptul că principii precum meritocrația, bunul simț, recompensa performanței sunt complet ignorate în această țară.

Și mă înrolez în armată, pentru că strămoși, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu și Bălcescu, Mărăști, Mărășești și Oituz.

Acolo ce se va întâmpla cu mine? (argumentul #2)

Nu știu să țin o armă în mână pentru că serviciul militar obligatoriu a fost scos odată cu intrarea în NATO, nu am în ce să mă dau pentru că tancurile noastre sunt de pe vremea lui Brejnev, nu am cu ce să împușc pentru că pistoalele Carpați trag ca Keșeru în meciurile importante, flota este cvasiinexistentă, formată din niște fregate care sunt contemporane cu eponimii lor, iar de zburat nu prea mă înham, pentru că MiG-urile alea 21 Lancer sunt de pe vremea lui Hrușciov, iar F16-le sunt la mâna a treia de la portughezi. Iar de partea cealaltă se va afla cea mai puternică armată din partea asta de Atlantic.

De aceea vă întreb... Nu mai bine stăm noi acasă și ne susținem cum putem băieții profesioniști? Nu de aia suntem în NATO?

Apoi, dacă va veni vorba să fie înrolați tinerii români, cu o nespusă mâhnire vă anunț, domnule Mîndruță, că nu voi spune „prezent”. Până la urmă, ce am eu de apărat? Și cu ce să fac asta? Mai bine apără România copiii lui alde Cocoș, alde Videanu, alde Năstase, alde Niculae și toți ceilalți. De ce aș apăra eu furăciunile altora? Eu o să îmi iau familia și emigrăm. Doar vor rămâne granițele libere în UE, nu? Cu puțin noroc voi ajunge undeva safe, gen Uruguay, și voi participa acolo la efortul militar al țării mele. Voi face atac cibernetic pe rețelele de socializare. Cam ceea ce veți face și dvs cu siguranță.

Și dacă tot sunteți un fin cunoscător al istoriei, vă ofer un citat din Stalin: „moartea unui om e o tragedie, moartea a milioane e o statistică”. Dvs, prin textul pe care l-ați postat, instigați la aceeași idee. Ironic, nu-i așa?

*sursa foto: retrorable.wordpress.com