sursa foto: dcnews.ro |
Adică nu vă supărați, Gică Popescu cu verii Becali au declarat la transferul lui Florin Bratu 650.000 de $ și de fapt îl vânduseră cu 2,7 milioane $. DOUĂ VIRGULĂ ȘAPTE MILIOANE DE DOLARI! Adică au băgat 2 MILIOANE $ pe sub mână...
La un scurt calcul: if I make it big ( mare IF) și ajung, cum am eu în visele mele năstrușnice, ambasador în Croația, aș câștiga cam cât? 2.500 de euro pe lună? Hai poate 5.000. IF I MAKE IT BIG. Asta ar însemna că într-un an aș câștiga 30-60.000 de euro. Compar un euro de azi cu un dolar în 2003, când a avut loc transferul în cauză. Asta înseamnă că ar trebui să fiu ambasador >30 de ani ca să fac banii ăia, fără să mănânc, beau, achit factura la întreținere din respectiva remunerație.
Acuma ce facem? Grațiem un om care, într-adevăr, împreună cu Hagi a scos oamenii în stradă de fericire, doar pentru trecutul lui și iertăm prezentul în care s-a asociat cu niște netrebnici? Dacă mergem pe logica asta, hai să-l grațiem și pe Gigi, că doar a făcut case la amărâți și biserici. Ce dacă a făcut speculă cu terenurile statului? Haideți să nu fim populiști, zic!
PS: îl apreciez pe MM Stoica. Mi se pare un tip comic și mai inteligent decât îl crede lumea. Dar ”ce faci, te face” și s-a întors împotriva lui manevra financiară. Dar ATENȚIE! A făcut-o în perioada în care era la Oțelul Galați (în 1999), nu cât timp a fost la Steaua. Deci, dragi jurnaliști, nu mai puneți poze în medalion cu MM Stoica în treningul Stelei și cu ceilalți șapte la costum. Puneți-i pe toți la costum, la fel ca în poza de deasupra. Haideți să fim profesioniști, zic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu