Acum 69 de ani, pe 23 august 1944, România repara o greșeală pe care a făcut-o cu vreo 4 ani în urmă și denunța alianța cu Germania. În același timp România făcea o altă greșeala și se alia cu cei cu care tocmai se împușcase, cei a căror țară o cotropiseră până la Stalingrad și înapoi, cei care ne urau pentru că ne-am aliat cu tiranul de la Berlin, Adolf Hitler, cei care, conduși de un alt tiran - Iosif Stalin - nu știau să ierte și să uite.
Evident că nu ne-au tratat ca pe un aliat. Nici pe iugoslavi, care erau de-ai lor comuniști, nu i-au tratat ca pe niște aliați. Dar pe noi, cei care am permis lui Horthy să ne omoare oamenii pe teritoriul nostru, dar am omorât evreii ruși și ucraineni și am ”cucerit” Odessa? Normal că ne-au jefuit, violat, omorât. Și apoi au luat drumul mai scurt prin România pentru a-i potoli pe unguri. Ca mulțumire, ne-au dat înapoi Transilvania. Măcar atât. Deștepții dinainte o pierduseră și pe aia.
Cine a fost mareșalul Ion Antonescu? A fost un bun militar? Da. A fost un patriot? Unii spun că da, probabil că a fost. A fost un fascist? Cu siguranță! Ce a reprezentat 23 august 1944? O trădare față de nemți? Da. Dar n-ar fi trebuit să ne fi aliat cu ei de prima dată, mai ales după Dictatul de la Viena. A fost un cadou de „iartă-mă” pentru ruși? Da, dar nu ne-au iertat și nu ne vor ierta niciodată că am stat lângă Hitler. Nici ei, nici americanii, nici britanicii.
Ce a urmat după 23 august 1944? Experții spun că Războiul a durat cu 6 luni mai puțin. Cam atât ar fi rezistat armatele Axei în România. Apoi a permis ca Partidul Comunist Român să revină într-o lumină mai bună față de opinia publică, să iasă din ilegalitate. Și apoi au urmat 45 de ani de comunism plus național-comunism, timp în care ziua de 23 august era considerată sărbătoare națională.
Ce a reprezentat, în opinia mea, ziua de 23 august 1944 pentru România? O schimbare de extreme. Am trecut de la extrema dreaptă, de la Ion Antonescu și alianța cu Hitler, la extrema stângă, la alianța cu URSS și acceptarea tacită a dominării sovietice în țara noastră. Efectele acestei treceri de la o extremă la alta sunt și ele, ce să vezi?, extreme: astăzi România este extrem de săracă pentru nivelul UE, este extrem de servilă instituțiilor financiare mondiale de care depinde ca să se mențină la suprafață, iar poporul român, timp de 69 de ani, a fost extrem de fraier în a cădea în plasa unor conducători care nu-și văd decât interesul propriu peste cel al țării. Dej, Ceaușescu, Iliescu x3, Băsescu, etc, toți au tăiat și spânzurat doar pentru ei: deportări, șantiere naționale ( adică lagăre de muncă în care îți trimiteai adversarii politici pentru „reeducare”), mineriade sau arestări la ordin politic. Toate acestea din „playbook”-ul lui Stalin. Toate făcute de niște politicieni crescuți într-o școală comunistă.
Ar mai trebui vreo 30 de ani, cam o generație și 1/2, pentru a avea oameni de decizie capabili, crescuți cu o nouă gândire, care să scoată România din extremele pe care le-am prezentat. Și toate acestea sunt efectele zilei de 23 august 1944, care la rândul său a fost un efect al zilei de 21 iunie 1941. :)
